Formular Standard de Informare pentru Pachete de Călătorie
Combinația de servicii de călătorie pusă la dispoziția dumneavoastră este un pachet în sensul Ordonanței Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate.
Prin urmare, veți beneficia de toate drepturile UE care se aplică pachetelor. Agenția organizatoare va fi pe deplin responsabilă pentru buna executare a întregului pachet, iar agenția intermediară DollarTrips vă oferă asistență și consultanță pe parcursul întregului proces.
Drepturile Principale ale Călătorului conform OG nr. 2/2018:
Călătorii primesc toate informațiile esențiale privind pachetul de călătorie înainte de încheierea contractului (itinerar, zboruri, cazare, mese, preț total și taxe).
Există întotdeauna cel puțin o entitate responsabilă pentru executarea corespunzătoare a tuturor serviciilor de călătorie incluse în contract (organizatorul pachetului).
Călătorilor li se pune la dispoziție un număr de telefon de urgență sau datele unui punct de contact unde pot lua legătura cu organizatorul sau cu agenția de turism intermediară DollarTrips.
Călătorii pot transfera pachetul unei alte persoane, cu o notificare prealabilă rezonabilă adresată agenției, cu posibilitatea aplicării unor costuri suplimentare reale impuse de furnizori (ex. taxe de schimbare nume bilet de avion).
Prețul pachetului poate fi mărit numai dacă cresc costurile specifice (de exemplu, prețul carburantului sau taxele de aeroport) și dacă acest lucru este prevăzut în mod expres în contract, dar nu mai târziu de 20 de zile înainte de începerea pachetului. Dacă majorarea depășește 8% din prețul pachetului, călătorul poate înceta contractul fără penalizări.
Călătorii pot înceta contractul fără plata unei penalități de încetare și beneficiază de rambursarea completă a oricăror plăți în cazul unor circumstanțe inevitabile și extraordinare produse la locul de destinație sau în vecinătatea imediată a acestuia (ex. calamități naturale grave, război).
În cazul în care organizatorul pachetului intră în insolvență, plățile vor fi rambursate conform poliței de asigurare sau fondului de garantare deținut de organizator. Dacă transportul este inclus în pachet, este garantată repatrierea călătorilor.
Asistență și Contact Călători:
Pentru orice întrebări referitoare la drepturile dumneavoastră sau pentru asistență în legătură cu o călătorie intermediată, echipa DollarTrips vă stă la dispoziție la email: contact@dollar-trips.com sau telefon: +40 771 480 837.
